Archive for the ‘Opinii’ Category

Segregaţie în Formula 1: DA sau NU?

Friday, June 19th, 2009

Mosley, nori negri la Silverstone

Mosley, nori negri la Silverstone

Suntem în toiul unui război de proporţii în Formula 1. Cred că fără precedent în istoria sportului. Sunt şanse să asistăm la o separaţie majoră a campionatului. Pentru că situaţia este complexă, iar alţii sunt mult mai pricepuţi ca mine, am preferat să preiau şi să traduc analiza făcută de Maurice Hamilton în The Guardian. El concluzionează că totuşi lucrurile se vor rezolva. Eu sunt mai sceptic, înclin să cred că ambiţiile sunt prea mari. Voi ce credeţi? Segregaţie? E şi un sondaj…

Se va forma un campionat paralel Formulei 1?

View Results

Loading ... Loading …

Deci, Marice Hamilton tradus aşa cum mă pricep eu din The Guardian:

De la ce a apărut criza?

Max Mosely, preşedinte al FIA, a cerut echipelor sugestii despre cum să reducă bugetele, unele dintre ele depăşind 300 de milioane de euro. Când echipele nu au răspuns satisfăcător pentru Mosley, FIA a anunţat o limitare “voluntară” a bugetului la 40 de milioane de lire sterline (aproximativ 45 de milioane de euro) pentru 2010, cu o libertate tehnologică mai mare pentru cei care o respectă. Astfel se ajungea practic la un campionat cu două grupe: unii cu bugetul limitat şi o serie de reguli, alţii cu bugetul mai mare şi reguli mai stricte. (more…)

Recesiunea şi Formula 1

Tuesday, April 7th, 2009

Performanţele reuşite de Brawn GP dau o gură de oxigen Formulei 1 din punct de vedere al supraviţuirii în timp de criză economică. O echipă aproape desfiinţată supravieţuieşte miraculos, ba mai mult câştigă curse! Asta ar trebui să dea curaj tuturor. Deşi, mai e mult până departe şi pentru Brawn GP. Deocamdată a atras un singur sponsor. Richard Branson, fondatorul Virgin Group, are reclamă pe monoposturile altfel de un alb imaculat. Explicaţia la rece a investiţiei: e un moment în care pătrunzi “ieftin” în Formula 1. Declaraţia oficială a lui Branson a sunat mult mai protocolar: “Toată lumea e îngheţată cu gândul la recesiune, dar dacă rămâne aşa va fi tot mai rău. Dacă investim pe timp de recesiune, putem scoate lumea din recesiune!” E ideea pe care o tot auzim şi al televizor în promisiunile guvernanţilor noştri, deci parcă nu ne prea convinge :)

Stop! Cine mai dă bani în F1?

Stop! Cine mai dă bani în F1?

(more…)

Avancronica sezonului

Thursday, March 26th, 2009

Mulţi spun că este cel mai aşteptat început de sezon de Formula 1. S-au schimbat atât de multe lucruri, încât e aproape imposibil să faci vreun pronostic, mai ales după ce testele din pre-sezon au cam răsturnat ierarhiile.
Duminică, la Melbourne, vom afla răspunsul la câteva întrebări esenţiale. În primul rând, în ce măsură vor influenţa Formula 1 schimbările de regulament. Trei sunt esenţiale: impunerea unei aerodinamici care “încetineşte” monoposturile, revenirea la pneurile slick, care cresc puterea, şi sistemul KERS. Schimbările de aerodinamică, în special aripa spate, au făcut ca monoposturile să fie considerate mai urâte. Revenirea la pneuri slick este apreciată în schimb de toată lumea. Spre deosebire de sistemul KERS, pe care unii nici nu-l vor folosi cel puţin la început. Interzicerea oricăror teste după începerea sezonului a făcuit ca modificările să fie mai dificil de implementat bine din cauza timpului scurt.

(more…)

Poate BMW să țină ritmul până la final?

Tuesday, April 8th, 2008

Adversarii sunt conștienți că forma arătată de BMW mai ales în Bahrain, și locul 1 în clasamentul intermediar al constructorilor, nu sunt întâmplătoare. Kimi Raikkonen crede că BMW va câștiga și curse, iar lupta este deja în trei. “BMW a fost foarte aproape. L-am depășit pe Kubica când a avut probleme. A fost un moment important pentru că altfel ritmului a fost bun. Am mai spus, în acest sezon e imposibil să câștigi fiecare cursă, va fi un campionat lung și greu. Nu m-ar mira să câștige și BMW curse. În unele Mari Premii vom fi noi mai puternici, în altele alții. Este valabil și pentru McLaren, care rămâne competitivă”, a spus finlandezul.

(more…)