Difuzorul rămâne! Cine câştigă în China?

FIA a respins apelul înaintat împotriva designului monoposturilor Brawn GP, Toyota şi Williams, mai exact deja celebrul difuzor-dispersor. Dacă mă întrebaţi pe mine, ăsta era verdictul aşteptat, chiar dacă unele dintre argumentele contestatarilor Ferrari, BMW, Red Bull şi Renault mi s-au părut pertinente. Totuşi, după ce şi Max Mosely, bossul FIA, caracterizase designul drept “inteligent”, nu ilegal, era mai degrabă de aşteptat respingerea apelului. Cel mai amuzant mi se pare însă că, după unele surse, unul din cei cinci judecători a aţipit la propriu în timpul unei interminabile dezbateri pe seama sensului cuvântului “gaură”. :)

Ce urmează? Alertă generală în rândul protestatarilor, pentru a îşi face rost de un design similar. Iar când îl vor termina, să vedem cât de mult a contat. Din primele informaţii, unele echipe ar putea avea noile dispersoare disponibile la Marele Premiu al Spaniei de luna viitoare, în timp ce altele – ca Ferrari sau Red Bull, deci nu oarecare – au nevoie de schimbări fundamentale de design pentru a se adapta, deci şi mai mult timp.

Una peste alta, sunt de acord cu decizia datorită următoarei justificări a lui Ross Brawn: “Formula 1 înseamnă dintotdeauna design invoator. Este o piatră de temelie şi un obiectiv al acestui sport!”. Poate un argument şi pentru care majoritatea a votat aici, pe blogf1.ro, să nu fie interzis designul: 1370 de voturi în total, din care 56% pentru echipele contestate, deşi altfel înclin să cred că cele contestatare au mai mulţi fani, mai ales Ferrari, McLaren (rămasă la stadiul de observator la proces) şi BMW. Ceea ce înseamnă, cred eu, şi că Formula 1 are fani obiectivi, indiferent de care parte se situează.

Iar acum să vedem şi să votăm cum se va termina cursa din China în urma acestei decizii…

Cine va fi în pole-position în China?

View Results

Loading ... Loading …

Cine va câştiga în China?

View Results

Loading ... Loading …

Tags: , , ,

17 Responses to “Difuzorul rămâne! Cine câştigă în China?”

  1. Schumi says:

    Massa va castiga…daca vor descalifica astia 19 piloti:))). Lasand gluma la o parte,probabil ca o masina Brawn sau Red Bull.Mi se par echipele cele mai echilibrate si cu pilotii cei mai buni la momentul actual.Ramane de vazut cum se va prezenta vremea si ce descalificari vor mai fi.

  2. cucurucu says:

    abia astept cursa viitoare,sint curios cite echipe au deja pregatite “placa de fund”.oricum renault, zicea ca in caz pozitiv ,o au la dispozitie.ma bucur ca au hotarit oamenii fia,pozitiv.
    poate sint un pic subiectiv,tinind cu barrichello.dar am vorbit cu mai multi amici,care sint de parere ca parca formula 1 a devenit mai atractiv acuma.dat fiind faptu ca si echipele mari au probleme. totusi nu as dorii ca,pe la mijlocu sezonului sa avem deja un campion.dar sper sa ia campionatu vreo echipa de talie mica sau mijlocie.mam cam saturat de dominatia echipelor mari.si cred ca mai sint oameni ca si mine.in trecut minardi avea cei mai multi fani din lume inregistrati(printre care si eu)trecind bine de ferrari,mclaren,renault,bmw.
    ramine de vazut ce aduc cursele viitoare.

  3. Kinga says:

    Mie mi se pare o decizie buna dar mai ales pozitiva, ferrari e pregatita pentru a folosi difuzorul, au declarat ca vor investi inca 20 de millioane de euro ca sa ajunga din nou in top. Mi-ar placea insa sa vad o victorie a lui Vettel in china, mi se pare cel mai in forma pilot al momentului, in afara de incidentul cu Kubica, unde a gresit destul de grav! dar depinde de multe lucruri ce se va intampla.

  4. cu toate ca mi-as dorii ca cei de la Ferrari sa castige aceasta cursa, e foarte greu …pt simplul fapt ca masina nu este fiabila deloc…asa ca merg pe o victorie ( din nou) a celor de la Brawn GP…in speta Button are calea deschisa spre o noua victorie… :P poate o sa ploua… :) PRIETENII STIU DE CE !!!

  5. Liviu Zizuzu says:

    chiar daca sunt fan ferrari, imi pare rau sa admit ca nu mi-a placut design-ul noului model ferrari de cand l-am vazut. oricum, ramane de vazut cum va arata o cursa in vreo 2-3 etape, cam cand se asteapta ca si celelalte echipe sa vina cu acest difuzor

  6. ayrton1 says:

    barichelo o sa castige. kimi si cu barichelo sunt cei mai buni piloti ai momentului

  7. florin says:

    ce difuzor?..habar n-aveti sa traduceti…e vorba de diffuser, ceea ce e cu totul altceva decat difuzor. Vai s-amar de presa romaneasca si cine o face

  8. Amn_Googly87 says:

    Deciza corecta si cea asteptata. In China o sa castige tot Button pentru ca pe langa faptul ca este unul dintre cei mai talentati piloti din F1 in acest moment, are o masina extraordinara si nu face greseli personale decat extrem de rar. Doar o problema tehnica sau un acrosaj il pot opri pe Button in acest moment.

  9. ten_fan says:

    ce chestie, sa-l votam de 3 mari premii incoace pe acelasi om sa prinda poll-ul sau sa castige ( Button ). :) )

  10. Schumi says:

    Bine Vettel!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!E genial acest pilot,sper din tot sufletul sa ajunga oriunde,numai la McLaren sau Renault NU!

  11. cucurucu says:

    bravo vettel !
    dar sper ca si barrichello sa faca o cursa frumoasa.in sfirsit ai in fata lui button.nu am nimic cu button ai un pilot foarte bun.dar si sezonu trecut barrichello tot timpu a fost in fata lui.numai nu intelegeam ce se intimpla de acuma se claseaza cursa de cursa dupa el.
    in rest sper sa fie o cursa frumoasa.

  12. Schumi says:

    Mai e ceva de spus dupa o asemenea cursa?Danke,Vettel!

  13. Marius_Black says:

    Superb ! Bravo Sebastian! Un pilot care cu siguranta pe viitor va deveni campion mondial.

  14. cucurucu says:

    mama! ce cursa a facut echipa red bull.
    se pare ca barrichello,nu-i cea ce cred eu ar fii.dar ce sa faci cu bune cu rele tot cu el tin,plus a facut cel mai rapid tur pe circuit.
    nu stiu ce sa intimplat cu kubica?a adormit?sa urcat pe trulli,ca si o broasca testoasa.banuiesc ca din cauza vizibilitatii.
    sint curios de cursa viitoare de masiniile red bull.le prieste ploaia.dar cred ca nu o sa mai ploaie in bahrain.vettel merita aplauze,dealtfel si weber.
    ce sa intimplat lucian?de nu mai scrii?mam mirat ca dupa calificari,nimeni nu a facut upgrade la pagina.te pot ajuta cu ceva?

  15. Schumi says:

    @cucurucu…probabil ca Lucian o fi si el pe undeva,sa faca Pastele,mai putina importanta are asta.Ceea ce conteaza este ca Vettel a castigat si va spun de pe acum,in 12 ani acest copil este capabil sa doboare toate recordurile F1.Diferenta dintre el si Hamilton este ca de la Cer la pamant.Vettel a fost in stare sa castige curse cu Toro Rosso sau Red Bull,echipe cu buget net inferior lui McLaren si cu masini mai slabe,si stati linistiti,Vettel va mai castiga anul acesta,si nu numai pe ploaie,este cel mai bun pilot al generatiei sale.

  16. mad79 says:

    dak va e dor de cursele de f1,in italiana,atunci intrati pe estv.tk,acolo sunt multe canale italiene…azi am vazut f1 comentat de italieni..profesionisti astia de la bbc,banuiesc ca si cei de la rtl(dar pe aia nu-i inteleg)in schimb transmisiunea rai e super!ei ziceau ca vettel,ar avea un viitor,cam peste 2-3 ani,la ferari!

  17. Ahriman says:

    Daca Vettel ajunge la Ferrari, poate asa sa mai iasa si echipa din criza. Germanul a demonstrat ce se poate face cu o masina buna cand iti pui mintea la contributie. Deja incep sa se distinga pretendentii la titlu: Button, Vettel, Barrichello, Glock si Hamilton (daca nu se invartea de atatea ori cu masina, termina cel putin pe locul 4).
    In functie de rezultatul din Bahrain, vom vedea care masini, nu piloti, sunt cel mai bine adaptate conditiilor schimbatoare. Iar incepand cu Europa, vom vedea daca lupta va fi stransa sau RedBull si Brown se vor distanta clar.

Leave a Reply