INTERVIU FELIPE MASSA
“Nici n-am forţat în totalitate”

Interviu realizat cu Felipe Massa pe baza celor mai interesante întrebări din conferinţa de presă de după cursa câştigată în Bahrain. Primele întrebări aparţin ofiţerului de presă FIA, celelate sunt notate în parantetă de către cine au fost puse.

 massainvingator.jpg

Cum a fost cursa?

Felipe Massa: N-a contat că am plecat al doilea, pentru că am plecat bine. Probabil Robert Kubica n-a avut un start bun. Apoi, cursa a fost destul de dificilă din cauza uleiului de pe circuit. Aproape am ieşit în decor. În timpul cursei, maşina a fost pur şi simplu foarte bună. Nu am forţat până la capăt pentru că am văzut că se măreşte distanţa faţă de Kimi şi am reuşit să păstrez distanţa ideală.

Ai avut probleme în Australia şi Malaysia, dar ai revenit în Bahrain…

Sigur nu am avut cele mai bune săptămâni din viaţă în ultima vreme, dar aşa e viaţa. Nu e nici prima, nici ultima oară. Sunt şi zile proaste. Am avut două zile rele în primele două curse. Acum nu am vrut să fac nicio greleală chiar dacă n-a fost uşoară cursa

Probabil îţi place circuitul acesta…

Da, îmi place foarte mult. E a doua victorie a mea aici la rând. Întotdeauna am mers bine. În primul meu an, 2006 cu Ferrari, aproape am prins pole-position dar am fost blocat în trafic. Cursa nu a mai fost aşa bun, dar am fost întotdeauna puternic aici, deci îmi place circuitul. Sunt şi oameni drăguţi aici şi suntem bine primiţi.

Ne întoarcem în Europa. Ferrari stă bine, dar pare un sezon strâns.

Sigur va fi un sezon foarte competitiv. Circutul de la Barcelona de place. Monoposturile noastre se comportă bine pe asemenea circuite, sper să avem un ritm bun în următoarele curse, iar când ajungem în Minaco vom vedea dacă monopostul e mai bun în virajele încete sau nu comparativ cu sezonul trecut.

Anul trecut te-ai comportat în Barcelona ca în Bahrain. Ţi-e la fel de potrivit şi acel circuit? (Heikki Kulta – Turun Sanomat)

Da, cred că da. Cred că Barcelona e un circuit frumos. Îmi place şi acela, la fel cum cred şi în Turcia e bine şi, să sperăm, va fi şi în Monaco.

L-am văzut pe Jacques Villeneuve la boxele voastre zilele astea. În ce relaţie eşti cu el? (Andrea Cremonesi – Gazzetta dello Sport)

N-am avut relaţii bune la începutul carierei mele. În primul meu an se plângea tot timpul de mine. Nu-i plac piloţii tineri aşa că mă tot critica. Nu eram un mare fan al lui, apoi am început să lucrăm împreună, a devenit prietenos, şi-a cerut scuze pentru tot ce spusese despre mine, aşa că am început să avem o relaţie frumoasă. A urmărit cursa din pit-ul Ferrari. N-a concurat niciodată pentru Ferrari dar a spus că e plăcut să vadă care e atmosfera, cum se lucreată, chiar mâncarea cum e… Cred că de fapt mâncarea era motivul! :)

Tags: , , , ,

5 Responses to “INTERVIU FELIPE MASSA
“Nici n-am forţat în totalitate””

  1. Alin says:

    Hai ca Ferrari va castiga si anul asta titlul la constructori. placuta surpriza BMW!

  2. Alin: Massa sau Raikkonen? :)

  3. ctlnmihai says:

    Heikki Kovalainen:))

  4. Ion says:

    Eu cred si imi doresc ca Massa sa cistige anul acesta, MERITA.

  5. relu.listeveanu says:

    massa campion mondial stie sa regleze masina kimi nu

Leave a Reply